Romania a fost singura tara din estul Europei care a trecut la democratie printr-o revolutie violenta si in care conducatorii comunisti au fost executati. Inainte de revolutia romana, toate celelalte state est-europene trecusera intr-un mod pasnic la democratie.
Protestele, luptele de strada si demonstratiile din luna decembrie a anului 1989 au dus intr-un final la sfarsirea regimului comunist.
Statul politienesc, securitatea, politica economica a lui Ceausescu, constructiile grandomane si regimul de austeritate sunt cateva din motivele care faceau populatia sa nu fie multumita de regimul comunist.
In acelasi an, 1989, Ceausescu reuseste sa achite datoria externa de circa 11 miliarde de dolari, chiar mai inainte de termenul pe care chiar dictatorul roman il preconizase.
Ceausescu nu era un om citit. In luna decembrie 1989, in ziarul Scanteia, apare pe prima pagina un discurs al lui Ceausescu transcris cu toate greselile gramaticale si de pronuntare pe care acesta le facea in exprimarea orala. A fost un semnal transmis in toate cotloanele tarii, fiindca ziarul avea o raspandire nationala. Numarul respectiv al ziarului a disparut apoi din bibliotecile publice.
O incercare timida de a protesta impotriva regimului a fost la un joc de fotbal, unde Romania a invins cu 3-1 nationala Danemarcei, victorie ce a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia.
16 decembrie 1989
In jurul bisericii reformate din Piata Maria, niste credinciosi reformati demonstreaza pasnic, cu lumanari in maini, pazindu-l pe pastorul Laszlo Tokes care urma sa fie evacuat. Reformantilor li se adauga si un grup de oameni de toate varstele, profesiile si credintele, adunati spontan intr-un act generos de solidaritate si expresie a dorintei de libertate si democratie.
O parte a multimii se indreapta spre Caminele Studentesti pentru a aduna noi demonstranti. Se ajunge la sediul PCR unde au loc altercatii cu autoritatile. Aici s-au efectuat primele arestari.
Ora 16:00. Se intampla inevitabilul. Sunt blocate tramvaie de catre manifestanti si se striga pentru prima data “Jos cu Ceausescu!”.
Multimea se intoarce intr-un numar si mai mare in Piata Maria, apoi in Piata Operei, scandand o serie de lozinci anticomuniste. Pe drum sunt distruse pancardele de propaganda care impanzeau orasul. Acum se naste drapelul revolutiei, steagul din care a fost decupata stema comunista.
Unii dintre manifestanti au fost arestati si batuti. Pana la miezul noptii au loc adevarate lupte de strada. Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat si batut, dar combatantii si-au parasit pozitiile spre dimineata.
17 decembrie 1989
In aceasta zi, evenimentele au pornit pe o cale fara intoarcere.
Ceausescu a organizat o teleconferinta, in care cere Ministerului de Interne si Securitatii sa deschida focul asupra civililor, fara somatie. In aceasta zi au cazut primele victime ale revolutiei.
Pe treptele Catedralei se aduna un grup de copii si tineri civili care incep sa scandeze: “Jos Ceausescu!, Libertate! Vrem o tara libera!”. Dintr-un transportor blindat se trag rafale care secera multimea. Actul crud si absurd care a avut loc sub privirile timisorenilor a intaratat si mai mult multimea.
In diverse zone incep luptele deschise intre civili si militari. Se arunca cu pietre si cu sticle incendiare inspre masinile si transportoarele din care se tragea.
Timisoara arata ca in razboi. Magazinele aveau vitrinele sparte, erau militieni peste tot si se observau urmele de focuri. Dintr-un oras al florilor, Timisoara devenise un oras al groazei. Militarii ordonau oamenilor sa circule fara oprire si erau impiedicati sa stea in grupuri.
In incinta Spitalului Judetean sunt sustrase cadavrele celor ucisi. Vor fi transportate in secret la Bucuresti, unde vor fi arse la crematoriu. Familiile celor disparuti urmau sa fie informate ca rudele lor au fugit peste granita. Documentele care dovedeau cauza deceselor au fost, de asemenea, distruse.
In aceasta zi, linistea intregii tari este spulberata. Romanii afla de evenimentele de la Timisoara prin Europa Libera.
In dupa-amiaza de 18, un grup de 30 de tineri ies in fata Catedralei in urma repetitiilor de colinde. Alti 500 de manifestanti li se alatura. Au fluturat un steag din care fusese decupata stema comunista si au cantat “Desteapta-te romane!”. S-a tras asupra lor.
19 decembrie 1989
Revolta de la Timisoara a luat amploare. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timisoara pornea sirena aeriana. A fost semnalul pentru mii de timisoreni sa iasa din noua in strada. 7 persoane au murit si aproape 100 au fost ranite.
Timisoara. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat in oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astazi “Piata Victoriei”) si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: “Noi suntem poporul!”, “Armata e cu noi!”, “Nu va fie frica, Ceausescu pica!”.
In Oltenia, regimul a incercat sa foloseasca muncitori din fabrici pentru a opri revolta din Timisoara. Au fost incarcate trenuri pline cu muncitori si au fost trimisi la Timisoara. Li s-a spus ca huliganii si ungurii devasteaza Timisoara. Ajunsi la Timisoara si vazand ca nu este vorba de asa ceva, oltenii s-au alaturat timisorenilor.
Treptat, situatia a iesit de sub controlul autoritatilor. Mai multi militari au inceput sa se fraternizeze cu demonstrantii. La sfarsitul zilei, Timisoara a fost declarata oras liber de catre demonstranti.
Exemplul Timisoarei a fost urmat si de alte orase din tara, precum Arad, Sibiu, Targu Mures, Alba Iulia, Resita, Brasov, Fagaras, Cluj-Napoca si Caransebes.
Evenimentele din Timisoara au fost descrise si in jurnalele de stiri ale unor radiouri precum Radio Europa Libera si Vocea Americii, ascultate clandestin de catre romani.
Ceausescu fiind plecat intre timp in Iran, cand s-a intors in tara pe data de 20 decembrie, a descoperit o situatie deteriorata. La ora 19:00, 20 decembrie, a dat o declaratie televizata dintr-un studio TV situat in interiorul cladirii Comitetului Central, in care i-a etichetat pe cei care protestau la Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.
A doua zi, in data de 21 decembrie, a fost convocata in jurul pranzului o mare adunare populara menita sa exprime sprijinul populatiei fata de conducerea de partid si de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central, Ceausescu a evocat o serie de realizari ale societatii socialiste. Populatia a ramas indiferenta la cele auzite, doar randurile din fata il sprijineau pe Ceausescu cu scandari si aplauze.
Ceausescu nici nu a reusit sa inteleaga evenimentele, iar incapacitatea sa de a trata situatia au iesit din nou in evidenta cand a oferit, intr-un act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu 100 de lei pe luna, continuand sa laude realizarile “Revolutiei Socialiste” dar neintelegand ca alta revolutie se desfasura chiar in fata sa.
Sunetul unor petarde venind dinspre marginea adunarii au transformat manifestatia in haos. Speriata la inceput, multimea a inceput sa se imprastie. O parte dintre participantii la adunare s-au regrupat langa hotelul Intercontinental si au inceput o manifestatie de protest care apoi a devenit revolutie.
Incercatile ulterioare ale cuplului Ceausescu de a recastiga controlul multimii folosind formule ca “Alo, alo!” sau “Stati linistiti la locurile voaste!” au ramas fara efect.
Multimea a plecat pe strazi, aducand capitala, la fel ca Timisoara si alte orase importante in dezordine.
Oamenii au inceput sa strige sloganuri anticomuniste si anticeausiste: “Jos dictatorul!”, “Moarte criminalului!’, “Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”. In cele din urma, protestatarii au invadat centrul din Piata Kigalniceanu pana in Piata Unirii, Piata Rosetti si Piata Romana.
Pe statuia lui Mihai Viteazul un tanar flutura un tricolor fara stema comunista.
Ceausescu, sotia sa, precum si alti oficiali s-au panicat, iar dictatorul s-a intors in interiorul cladirii. Transmisiunea directa a mitingului a fost intrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor vazusera destul ca sa-si dea seama ce se intampla. Incercarile lui Ceausescu de a linisti populatia luasera o intorsatura neasteptata.
In cursul dupa-amiezii, in aceeasi zi, Nicolae Ceausescu a tinut o teleconferinta sustinand ca evenimentele ultimelor zile sunt organizate si dirijate cu scopul de a destabiliza tara si indreptate impotriva integritatii si independentei Romaniei.
Cuvintele lui Ceausescu in teleconferinta: “Trebuie sa demascam si sa respingem cu hotarare aceasta actiune si sa o lichidam. Nu se poate pune decat problema lichidarii in cel mai scurt timp a acestor actiuni conjugate impotriva integritatii, independentei, a constructiei socialiste, a bunastarii poporului.”
S-a pronuntat si pentru mobilizarea generala a fortelor armate.
Mai tarziu, incepand cu orele 18, a inceput reprimarea propriu-zisa care a durat pana a doua zi, ora 3 dimineata.
Protestatarii, neinarmati si neorganizati au fost intampinati de soldati, tancuri, TAB-uri, oameni din Securitate imbracati in haine civile si ofiteri ai Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista.
S-a tras asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au inregistrat multe victime prim impuscare, injunghiere, sau strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat in multime in apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau multimea cu jeturi de apa puternice, iar militienii bateau si arestau oamenii.
Protestatarii au reusit sa construiasca o baricada de aparare in fata Restaurantului Dunarea, care a rezistat pana la miezul noptii, dar a fost doborat in cele din urma de fortele de ordine.
Se organizasera puncte de colectare, unde erau adunati protestatarii care erau capturati. Dupa identificare si inregistrare erau transportati la inchisoarea Jilava.
Dupa lansarea zvonului intre scutieri ca in Piata Romana mai multi colegi de-ai lor au fost injunghiati cu surubelnite, toti pasagerii care au coborat in statia de metrou din Piata Universitatii au fost batuti.
Foarte multi copii, femei sau batrani au fost maltratati, tarati pe jos, obligati sa se culce pe burta, unii peste altii, in gramezi.
A fost o noapte incendiara. Focurile de arma nu au incetat sa se auda, pana la 3 dimineata, ora la care cei care au supravietuit au parasit strazile. Dupa inabusirea revoltei, strazile au fost spalate de sange de masinile salubritatii.
Mortii au fost incinerati si s-a interzis autopsierea victimelor decedate. Multe fotografii ce au ramas ca dovezi au fost facute din elicopterele care au survolat zona si de turistii aflati in turnul hotelului Intercontinental, aflat langa Teatrul National, peste drum de Universitate.
A doua zi, in 22 decembrie 1989, vestea inabusirii in sange a demonstrantiilor a ajuns in scurt timp la toata populatia Bucurestiului. Multi dintre supravietuitorii macelului din zona centrala au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele intamplate.
Regimul a planuit organizarea de adunari ale muncitorilor la locurile de munca, la care sa fie condamnate “actele huliganice”, insa muncitorii au refuzat, ba din contra, au inceput organizarea de proteste si mai ample impotriva regimului.
22 decembrie 1989, ora 7:00
Pe la ora 7 dimineata, Elena Ceausescu a fost informata ca un numar mare de muncitori inaintau spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata Palatului au fost inutile. La ora 9:30, Piata Universitatii era plina de oameni. La presiunea masei imense de demonstranti, fortele armate au inceput sa fraternizeze cu demonstrantii.
22 decembrie 1989, ora 10:00
Dupa ora 10, mai mult de o suta de mii de oameni erau adunati pentru prima data din proprie initiativa – nu la cererea lui Ceausescu – in centrul Bucurestiului.
Nicolae Ceausescu a luat o portavoce si a incercat sa se adreseze multimii de la balconul cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost intampinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicopterele imparteau manifeste pentru a linistii populatia, dar din pricina vantului nefavorabil nu ajungeau la multime.
Tot in jurul orei 10, ministrul apararii Vasile Mitea a murit in conditii suspecte.
22 decembrie 1989, ora 10:07 – Fuga lui Ceausescu
Generalul Iulian Vlad a intreprins masuri de izolare a lui Ceausescu. L-a convins pe Ceausescu sa fuga cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comanda militara secreta din tara (probabil la buncarul din zona Pitesti)
22 decembrie 1989, ora 11:00
Un comunicat radio si televiziune dat din ordinul lui Ceausescu spunea ca Milea a fost gasit vinovat de tradare si ca s-a sinucis dupa dezvaluirea tradarii sale. O ancheta ulterioara realizata prin exhumarea cadavrului in 2005, a afirmat ca s-a sinucis cu pistolul unui subordonat.
Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului Central se instaleaza haosul in Bucuresti, precedat de o stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt vandalizate. Tintele preferate fiind portretele dictatorului.
22 decembrie 1989, ora 12:15 – Televiziunea isi reia emisia
Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar in fruntea unui grup de revolutionari, anuntand exaltati fuga dictatorului.
Haosul din Bucuresti cuprinde intreaga tara. Au avut loc manifestatii spontane de protest fata de regim. La unele manifestatii populatia a atacat sedii de partid si de stat sau chiar posturi de militie. Cativa militieni au fost chiar omorati.
22 decembrie 1989, ora 15:00 – Conturarea guvernului
Petre Roman citeste de la balconul Comitetului Central al PCR Declaratia in trei puncte a “Frontului Unitatii Poporului”, transmisa si la televiziune.
S-au conturat trei centre de putere: la Televiziunea Romana, unde se aflau Mircea Dinescu si Ion Caramitru si Ion Iliescu sosit dupa ora 14:00. La sediul CC al PCR, unde erau revolutionari care au incercat sa formeze un nou guvern, care dupa numai 20 de minute a cazut, fiind huiduiti de multime: “Fara comunism!”. Si cel de-al treilea centru, in Ministerul Apararii unde se afla generalul Victor Stanculescu.
22 decembrie 1989, ora 23:00 – Anuntarea unui nou organ al puterii
Grupul lui Iliescu se deplaseaza la sediul CC al PCR unde sunt rostite cuvantari, apoi se intorc la Televiziune unde iau legatura cu generalul Stanculescu. In jurul orei 23:00 este anuntata constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ca nou organ al puterii.
Opinia publica internationala
Conducatorii multor state au inceput sa transmita mesaje de spijin al revolutiei romane: SUA (presedintele George H. W. Bush), URSS (presedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (in acel moment cele doua Germanii nu se unisera inca), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, si Vaclav Havel, scriitorul dizident, conducator al revolutiei si viitor presedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franta (presedintele Francois Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wurner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) si RSS Moldoveneasca.
Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantitati de alimente, medicamente, imbracaminte, echipament medical etc, au fost trimise in Romania. In lume, presa a dedicat pagini si uneori chiar editii intregi revolutiei romane si conducatorilor acesteia.
Procesul de preluare a puterii de catre noua structura nu se incheiase. Obiective importante atat in Bucuresti cat si in provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuti. Ei primesc eticheta de teroristi. Poplatia si armata au fost chemate sa apere cuceririle fragede ale revolutiei.
De la Televiziune sunt transmise informatii neverificate, contradictorii, care creaza o situatie confuza si o stare de psihoza generala. S-au inregistrat numerosi morti si raniti.
Pentru urmatoarele 3 zile, toata tara era in haos. Au avut loc numeroase lupte inversunate.
In noaptea de 22 spre 23, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost calcat de senilele unui tanc in Piata Palatului.
23 decembrie, ora 21:00 – Haos si paranoia
Tancuri si cateva unitati paramilitare au mers sa protejeze Palatul Republicii. S-au distribuit arme la multi civili, care actionau in colaborare cu unitatile armatei.
Riposta exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte, asupra locurilor din care se trageau focuri raslete, a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta, de exemplu, deschiderea unei ferestre sau miscarea unei perdele, se tragea haotic cu munitie de razboi. Argumentandu-se ca “teroristii roiesc” si ataca peste tot, informatii sustinute si difuzate in special prin intermediul Televiziunii.
24 decembrie 1989 – Bucurestiul in razboi
La 24 decembrie, Bucurestiul era un oras in razboi. Tancuri, Tab-uri si camioane continuau sa patruleze prin oras si inconjurau punctele problematice pentru a le proteja.
Intre timp, Ceausescu impreuna cu sotia sa Elena ce se aflau la Snagov, au plecat cu elicopterul spre Pitesti. In apropiere de Boteni au abandonat elicopterul, caruia i s-a cerut sa aterizeze de catre armata. Pe jos, sotii Ceausescu au ajuns la o statie de cercetare agricola aflata la 5 km de Targoviste, unde au fost preluati de militieni si transportati dupa cateva peripetii la garizoana din Targoviste.
25 decembrie 1989 – Condamnarea si executarea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu
In ziua de Craciun, cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si genocid. Au fost executati in incinta garizoanei din Targoviste. Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Steaua, unde s-au ratacit. Au fost gasite a doua zi si aduse cu morga la Spitalul Militar. De acolo au fost transportate la cimitirul Ghencea si inmormantate in secret.
Fragmentele din filmarea cu procesul si finalul executiei au fost difuzate in aceeasi zi la televiziunea nationala.
Intensitatea luptelor armate a scazut brusc dupa difuzarea pe 25 decembrie pe postul national de televiziune a executiei sotilor Ceausescu, insa s-au mai inregistrat atacuri pana pe data de 27 decembrie.
Pe durata revolutiei, au murit 1104 persoane, si s-au inregistrat 3321 raniti (221 civili si 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora cand Ceausescu a fugit, erau inregistrati 126 de morti si 1107 raniti
Postări
